Crucea de metal de pe măgură

După ce masivul Mogoşa îşi mai domoleşte abrupturile, aproape de baza dealurilor, lava o mai fi izbucnit o dată şi-a rămas încremenită sub forma unui ţugui. Este Dealul Măgura (altitudine 475 metri), care parcă ocroteşte cu înălţimea şi masivitatea lui satul de la poale, numit Cetăţele.

Urcând către vârful cel mai scund din cele 3 vârfuri ale măgurii vei întâlni o cale a crucii, această Cale reprezintă ultimul drum al Mântuitorului nostru pe acest pământ.După ce intri pe o deosebit de frumoasă poartă lucrată în stil maramureșean vei întâlni 14 cruci ”stațiuni„ fiecare fiind o etapă din

ultimul drum parcurs de Iisus Hristos înainte de a fi răstignit:

Starea 1:Isus este osândit la moarte
Starea 2:Isus ia Crucea pe umeri 
Starea 3: Isus cade întâia oară sub povara crucii
Starea 4: Isus o întâlneşte pe Maica sa îndurerată
Starea 5:Simon din Cirene îl ajută pe Isus să-şi ducă Crucea
 Starea 6: Veronica şterge faţa lui Isus cu o maramă
Starea 7:Isus cade a doua oară sub povara Crucii
Starea 8:Isus mângâie femeile care plâng
Starea 9:Isus cade a treia oară sub povara crucii
Starea 10:Isus este despuiat de hainele sale
Starea 11:Isus este răstignit pe cruce
Starea 12:Isus moare pe Cruce
Starea 13:Isus este luat jos de pe Cruce
Starea 14:Isus este înmormântat.

După ce ai parcurs această cale și vei continua să urci vei ajunge la o cruce mare,(APROXIMATIV 6 METRI DE LA BAZĂ), din metal amplasată pe cel mai putin semeț dintre cele 3 piscuri ale măgurii.De aici ai o bună vizibilitate asupra Depresiunii Baia Mare şi până în Cheile Someşului şi Munţii Codrului.

   

Comoara de la Pietricea

Bătrânii din Cetăţele, comuna Şişeşti, susţin şi astăzi că în locul numit Pietricea (o culme de deal aflată la hotarul dintre Cetăţele şi Bontăieni) există o comoară de aur, îngropată acolo încă de pe vremea barbarilor. Se spune că ar fi sub pământ o masă din aur, pe care se află un balaur din aur. Alţii spun că au aflat de la străbunicii lor că la Pietricea ar fi fost îngropată şi o cloşcă cu puii din aur.
Mihai Rogojan (72 de ani), un profesor de istorie pensionar, spune căîntre cele două războaie mondiale, pe vremea primarului Ţura Vasile, sătenii s-au mobilizat şi au plecat în căutarea comorii. Au tăiat dealul cu târnăcoape şi au făcut un şanţ lung şi adânc de aproximativ 10 metri. N-au apucat să găsească nimic, deoarece săpăturile au fost întrerupte de cel de-al Doilea Război Mondial.

• Proprietarul dealului: "Am moştenit pământul cu tot cu comoară"
Proprietarul pământului este Costin Costan, un localnic din Cetăţele, în vârstă de 80 de ani. Bătrânul se amuză atunci când este întrebat ce ar face dacă s-ar dovedi că pe pământul său ar exista, cu adevărat, vestita comoară. Spune că ori de câte ori merge la terenul său se gândeşte cu emoţie că în adâncuri zace nedescoperită cloşca cu puii de aur. 

Se vorbeşte că în satul Rus, comuna Dâmboviţa, pe vremuri, a existat un centru de prelucrare a materialelor neferoase. Este posibil ca obiectele din aur să fi fost ascunse la Pietricea în vremea invaziei barbarilor.
"Io am moştenit pământu’ de la bunicu’ meu şi el mi-o spus că mi-l dă cu tot cu comoara de aur, care este ascunsă undeva sub stâncile de piatră. Când mă gândesc că pe pământul meu ar putea fi descoperită o comoară, mă apucă tremurul. Noi n-am fi împotrivă să se reia săpăturile. Dar nu cred că atâta cât mai avem de trăit om apuca să vedem noi săpături arheologice în zonă. Ar trebui să acţioneze experţi, nu oameni care nu se pricep. O început sătenii să sape pe vremuri, dar n-o mai putut continua săpăturile din cauza războiului."
• Legenda comorilor ce ard
Octogenarul mai povesteşte că, în vremurile tinereţii, în fiecare noapte de Paşti, se ducea la Pietricea pentru a vedea unde se va aprinde focul magic. Era o tradiţie în zonă, o superstiţie cu care localnicii s-au hrănit spiritual din străbuni. Se spune că în noaptea Învierii se deschid cerurile şi ard comorile. "De fiecare dată am văzut focuri înspre Rus, nu la Pietricea cum m-aş fi aşteptat. M-am rugat să văd focul pe dealul nostru, dar niciodată nu s-a aprins nimic. Mai erau şi vlăjgani care aprindeau focul cu mâna lor, în batjocură", asigură ţăranul.

FERMA DIN CETĂȚELE

 Era vremea când fiecare mină trebuia sa aibă "gospodărie anexa". Minerii primeau o masa gratuita pe zi.
"Tata a fost numit șef de ferma la gospodăria anexa. La Cetățele. Era prima ferma. Tata era lacătuș mecanic, agricultor nativ și mare iubitor de flori. Un simplu salariat. Au ajuns la 1.600 de porci. Mai aveau și solarii, flori, legume. Chiar și un lac cu pește. O bijuterie".

Claudiu a muncit la ferma ca sa-si asigure banii pe timpul facultatii. Se ocupa de tratamentele animalelor. La Cetățele , avea mancarea asigurata si 500 de lei pe luna. din GRAIUL MARAMUREȘULUI

Pe urmele numelui satului

După ce masivul Mogoşa îşi mai domoleşte abrupturile, aproape de baza dealurilor, lava o mai fi izbucnit o dată şi-a rămas încremenită sub forma unui ţugui. Este Dealul Măgura (altitudine 475 metri), care parcă ocroteşte cu înălţimea şi masivitatea lui satul de la poale, numit Cetăţele.
Cunoscînd practicile din vechimea mileniilor, de a se face întărituri de apărare în locuri greu accesibile, cum ar fi vîrfurile ţuguiate, uşor poţi face legătura dintre numele satului şi Dealul Măgura. Oare pe acest vîrf de deal o fi fost cetate? Vîrful poate fi unul strategic, cu bună vizibilitate asupra Depresiunii Baia Mare şi pînă în Cheile Someşului şi Munţii Codrului. De calci cu pasul vîrful, eşti tentat să afli urme de şanţuri, aşa cum sînt pe alte vîrfuri unde se află ruine de cetăţi (Chioarului, Cheudului, Zynirului-Seini, de pe Valea Borcutului ş.a.). Nu, aici, pe Vîrful Măgura, nu s-au identificat urmele vreunei cetăţi. Şi, totuşi, numele satului, Cetăţele, nu poate veni decît de la substantivul “cetate”. Să fi fost aici o cetate atît de veche, încît nici arheologii n-au dat de vreo urmă?

Dar să mai rămînem olecuţă în preajma numelui satului...Profesorul Rogojan, preocupat de aflarea originilor satului natal, a umblat şi la toponime. A identificat nu mai puţin de 67 toponime, mai toate româneşti, cu excepţia a trei dintre ele. Toponime faine, care povestesc ele însele istoria locului. Am notat cîteva: Mociră (loc mocirlos), Rupturi (este pe-aproape, la Pietrice, o falie între stînci, ca un canion), Vizunii, Hotropi, Fundături. Alte toponime amintesc despre ocupaţiile sătenilor: Stanişte (loc de stînă), Grădini sau Răiuţ (locuri ca în rai, cu mulţi pomi fructiferi). Altele: Curături, Butruci, Clăiţă, Pivniţa Pintii. Unele toponime au poveşti frumoase în jurul lor. Zgleamăn este locul unde satenii au omorît un tîlhar. În vremuri de demult, o ceată de răufăcători atacau satul de-l prădau. Sătenii s-au strîns în număr mare de s-au luptat cu ei. Pe unul l-au omorît cu furcile, de-atunci locului spunîndu-i-se Zgleamăn. Un Zgleamăn este şi în Munţii Lăpuşului, pe culmea dintre Budeşti şi Băiuţ. Obiceiul este ca la Zgleamăn să se pună o cruce, iar trecătorii să adauge încă o piatră la grămada de pietre adunate în timp. Şi toponimul Valea Domnilor are o legendă frumoasă: o epidemie de ciumă secera băimărenii. În crezul popular, ciuma nu putea ucide în localitatea ce avea “cămeşa ciumii”. La Cetăţele, “cămeşa ciumii” era o vale, unde domnii din Baia Mare s-au ascuns de ciumă, scăpînd, astfel, cu viaţă.  Locul numit Huciul Babii este un teren din păşunea satului, numită Crăiesc. Pe cînd locul era acoperit cu spini, într-o toamnă, de Vinerea Mare (de Cuvioasa Paraschiva), o babă a plecat de la hramul bisericii spre casă. A prins-o noaptea rătăcită prin huciul de spini şi acolo a murit, în Huciul Babii.


Toponimele vin să arate vechimea satului, un sat românesc sută la sută. Asta deşi atestarea documentară a satului este la 1411, şi deşi actuala denumire a satului apare în documente la anul 1776, sub forma maghiarizată...Czetetzel sau Czurkafalu (satul lui Ţura, numele de familie dominant şi azi la Cetăţele). Profesorul Rogojan se întoarce iar la vîrful Măgura, cel cu aspect de cetate, mai ales că, chiar pe vîrf, sînt trei proeminenţe ca turnurile medievale ale unei cetăţi...

Cum se construia o casa în Cetățele

fotocopie din 1980 iar ca o corectare la titlu ar fi:Cum se construia o casa în Cetățele  în urmă cu un secol

 E iarnă ca în povești

Privit de sus, satul pare un tărâm de poveste. Copacii au capătat straie albe si pufoase. întinderea de zăpadă seamănă cu un ocean alb de nea. Casele adormite, mai dau din când în când un semn de viaţa prin fumul hornurilor ce se înalță mândru în văzduh.Natura pare amorțită, fiind trezită la viaţă de sunetul copiilor.Câte o pasăre rămasă rătăcită zboară în căutarea unui cuib mai călduros.La ferestrele caselor se zărește câte o luminiță multicoloră aducîndu-ți aminte de sărbători.

 

 Cu siguranţă aceasta e o iarna ca-n povești!!