Pe urmele numelui satului

După ce masivul Mogoşa îşi mai domoleşte abrupturile, aproape de baza dealurilor, lava o mai fi izbucnit o dată şi-a rămas încremenită sub forma unui ţugui. Este Dealul Măgura (altitudine 475 metri), care parcă ocroteşte cu înălţimea şi masivitatea lui satul de la poale, numit Cetăţele.
Cunoscînd practicile din vechimea mileniilor, de a se face întărituri de apărare în locuri greu accesibile, cum ar fi vîrfurile ţuguiate, uşor poţi face legătura dintre numele satului şi Dealul Măgura. Oare pe acest vîrf de deal o fi fost cetate? Vîrful poate fi unul strategic, cu bună vizibilitate asupra Depresiunii Baia Mare şi pînă în Cheile Someşului şi Munţii Codrului. De calci cu pasul vîrful, eşti tentat să afli urme de şanţuri, aşa cum sînt pe alte vîrfuri unde se află ruine de cetăţi (Chioarului, Cheudului, Zynirului-Seini, de pe Valea Borcutului ş.a.). Nu, aici, pe Vîrful Măgura, nu s-au identificat urmele vreunei cetăţi. Şi, totuşi, numele satului, Cetăţele, nu poate veni decît de la substantivul “cetate”. Să fi fost aici o cetate atît de veche, încît nici arheologii n-au dat de vreo urmă?

Dar să mai rămînem olecuţă în preajma numelui satului...Profesorul Rogojan, preocupat de aflarea originilor satului natal, a umblat şi la toponime. A identificat nu mai puţin de 67 toponime, mai toate româneşti, cu excepţia a trei dintre ele. Toponime faine, care povestesc ele însele istoria locului. Am notat cîteva: Mociră (loc mocirlos), Rupturi (este pe-aproape, la Pietrice, o falie între stînci, ca un canion), Vizunii, Hotropi, Fundături. Alte toponime amintesc despre ocupaţiile sătenilor: Stanişte (loc de stînă), Grădini sau Răiuţ (locuri ca în rai, cu mulţi pomi fructiferi). Altele: Curături, Butruci, Clăiţă, Pivniţa Pintii. Unele toponime au poveşti frumoase în jurul lor. Zgleamăn este locul unde satenii au omorît un tîlhar. În vremuri de demult, o ceată de răufăcători atacau satul de-l prădau. Sătenii s-au strîns în număr mare de s-au luptat cu ei. Pe unul l-au omorît cu furcile, de-atunci locului spunîndu-i-se Zgleamăn. Un Zgleamăn este şi în Munţii Lăpuşului, pe culmea dintre Budeşti şi Băiuţ. Obiceiul este ca la Zgleamăn să se pună o cruce, iar trecătorii să adauge încă o piatră la grămada de pietre adunate în timp. Şi toponimul Valea Domnilor are o legendă frumoasă: o epidemie de ciumă secera băimărenii. În crezul popular, ciuma nu putea ucide în localitatea ce avea “cămeşa ciumii”. La Cetăţele, “cămeşa ciumii” era o vale, unde domnii din Baia Mare s-au ascuns de ciumă, scăpînd, astfel, cu viaţă.  Locul numit Huciul Babii este un teren din păşunea satului, numită Crăiesc. Pe cînd locul era acoperit cu spini, într-o toamnă, de Vinerea Mare (de Cuvioasa Paraschiva), o babă a plecat de la hramul bisericii spre casă. A prins-o noaptea rătăcită prin huciul de spini şi acolo a murit, în Huciul Babii.


Toponimele vin să arate vechimea satului, un sat românesc sută la sută. Asta deşi atestarea documentară a satului este la 1411, şi deşi actuala denumire a satului apare în documente la anul 1776, sub forma maghiarizată...Czetetzel sau Czurkafalu (satul lui Ţura, numele de familie dominant şi azi la Cetăţele). Profesorul Rogojan se întoarce iar la vîrful Măgura, cel cu aspect de cetate, mai ales că, chiar pe vîrf, sînt trei proeminenţe ca turnurile medievale ale unei cetăţi...