masa moșilor

·„Masa moşilor”sec. XVI masa este realizata din lespezi de de piatra lucrate manual,fiind locul de adunare al bătrînilor satului.

Clopotniţa din lemn sec. XIX

Clopotele sunt parte integranta a cultului crestin, inca din cele mai vechi timpuri. Alaturi de toaca de lemn, cu diversele ei forme, in cultul crestin se mai intrebuinteaza, ca instrument de instiintare a inceputului slujbelor sau de marcare a unor momente importante din cadrul lor, si clopotele. Clopotele bisericii dau timpului o masura liturgica, umplandu-l de rost. Tragerea clopotelor face pe om sa iasa din randuiala cotidiana, intr-o realitate mai presus de aceea care cade sub simturi.Clopotele au fost folosite inca din cele mai vechi timpuri, atat pentru a anunta bucuria si rugaciunea, cat si necazul si primejdia

Trebuie sa aducem la cunostinta oamenilor invatatura crestina. N-a auzit nimeni bataia clopotelor? Clopotele nu bat niciodata pentru amuzament. Ci bat pentru ceva de natura sufleteasca, care ne atrage atentia: Cheama viii, plange mortii, imprastie viforele! Imprastie dracii si trasnetele.

"Toti cei care pot auzi glasul lor in zi si in noapte, sa se impartaseasca de sfintenia sfintilor." Clopotele se bat la diverse momente din timpul unei zile liturgice, fie in combinatie cu toaca si de regula dupa baterea acesteia, fie singure. Batutul clopotelor se face, ca si toaca, la inceputul slujbelor importante si la unele momente de seama din cadrul acestora, la slujba de seara, la miezul noptii, de dimineata, la inceputul Sfintei Liturghii, ca si la unele ierurgii. Clopotele se mai intrebuinteaza si pentru a marca anumite evenimente sau intamplari din viata credinciosilor sau a obstii crestine: adormirea in Domnul a unui crestin, cand ele suna prelung, rar si tanguios; in caz de incendii, razboaie sau revolutii ori alte evenimente deosebite, calamitati, inundatii, grindina, cand ele bat precipitat si alarmant. Rostul acestora, amintit in cele de mai sus, poate fi rezumat astfel: cheama credinciosii la slujbele dumnezeiesti, exprima bucuria trimfatoare a Bisericii si slujbelor sale dumnezeiesti, informeaza pe cei ce nu sunt in Biserica, despre momentele importante ale slujbelor. Se crede ca diavolul starneste furtuni pe care clopotele le pot imprastia. Crestinii trageau clopotele imediat cum auzeau tunete. Clopotele mai au si alte intrebuintari: mobilizari ale obstii pentru adunare, refugiere, rascoala, revolutie; marcari de intervale orare; inscaunari la domnie sau numiri in functii; avertizari de furtuna si vreme rea ; orienteaza pe cei rataciti, pe vreme rea; alunga daunatori precum animale de prada, sau pasari si insecte. Putem spune, cu oarecare retinere, ca tragerea clopotelor este una dintre primele modalitati de comunicare in masa a unor vesti.

Biserica de piatră „Sf. Paraschieva”

Biserica actuală, în care se slujește, datează din 1794, după cum rezultă din inscripția de la intrare și este inclusă pe lista bisericilor monument-istoric, aflându-se într-o stare foarte bună de conservare, păstrând hramul „Cuvioasa Parascheva”. Corpul bisericii este realizat din piatră brută, iar turnul este din lemn. Zidurile sunt groase atingând dimensiunea de 90 cm și acoperișul este cu o învelitoare din draniță (șindrilă).

Prin efortul credinciosilor din Cetatele s-a reusit finalizarea lucrarilor de reparatii si restaurare a Bisericii de piatra „Sf. Paraschieva”. Resfintirea lacasului de cult s-a facut prin rugaciunile P.S. Justin si ale unui sobor impresionant de preoti. 25 octombrie 2009 va ramane cu siguranta o zi memorabila pentru localnicii din satul Cetatele, comuna Sisesti. Asta pentru ca Biserica ortodoxa de piatra parca a reinviat. Lacasul de cult cu hramul „Sf. Paraschieva” a fost ridicat in 1794, si este inclus in categoria monumentelor istorice cu greutate pentru Maramures.

Tocmai de aceea, dar si pentru ca localnicii din Cetatele stiu sa pretuiasca valorile autentice romanesti, s-a reusit, dupa mai multi ani, finalizarea lucrarilor de reparatii si restaurare a bisericii. „S-au facut lucrari pe exterior, interior, s-au repictat anumite portiuni respectand pictura iconostasului. S-a mers pe linia veche. Iconostasul este practic cea mai mare valoare. Si se pare ca-i mai vechi decat biserica in sine, pentru ca din unele informatii se pare ca a fost in biserica veche. Inainte era in sat o biserica de lemn, iar iconostasul a fost mutat in biserica de piatra, cu acoperis de lemn. Zidurile sunt de piatra, iar acoperisul, turnul si toata partea de sus sunt lucrate in lemn de stejar. Acum am reusit sa o acoperim din nou cu dranita”,
ne-a spus preotul din Cetatele, George Lupse.

Piesa cea mai valorosă o reprezintă catapeteasma (iconostasul) realizat din lemn de tei, sculptat, traforat și pictat; iconostasul are la bază 6,6 m iar înălțimea de 6 m. După cum rezultă din inscripția chirilică de pe icoana de pe prestol, iconostasul este opera artistului Ștefan Zugravul care o semnează la 1785.

Ștefan Zugravul. S-a născut la Şişeşti, localitate situată pe vechiul domeniu al Fisculaşului, în care a trăit întreaga sa viaţă, fapt menţionat cu consecvenţă pe lucrările sale. Acest meşter remarcabil în arta reprezentării Dumnezeirii prin icoană, este în acelaşi timp şi un harnic mânuitor al condeiului, de la care s-au păstrat manuscrise de trebuinţă sfintelor biserici. A activat la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea, în ţinutul din jurul oraşului Baia Mare şi în zona Chioarului, realizând pictura murală, icoane şi iconostase la bisericile din Posta (1781), Şurdeşti (1783), Şişeşti – biserica veche din lemn (1785), Cetăţele (1785), Baia Mare – capela Racolţa (1790-1800), Baia Sprie (1798), Tăuţii de Sus (1810) şi Plopiş (1811). Sub aspect stilistic şi tematic, lucrările sale sunt o sinteză locală a artei bizantine, sub influenţa elementelor de nuanţă renascentist-barocă. Compoziţiile picturale sunt marcate de influenţe ale artei apusene, manifestând preocupare pentru redarea formelor şi a volumelor prin lumini, umbre şi tonuri de culoare. Personajele biblice sunt redate în manieră naturalistă, reflectând cunoaşterea de către autor a literaturii patristice şi hagiografice. Icoanele sunt încadrate de decoraţiuni sculptate, dintre care cel mai des întâlnit este motivul viţei de vie, simbol cu conţinut euharistic.
foto icoană purtând semnătura luiȘtefan Zugravul

Biserica greco-catolică din satul Cetăţele

Precum stă scris şi în Hrisovul aşezat la masa Sfîntului Altar, temelia bisericii greco-catolice din satul Cetăţele a fost pusă de Preasfinţia Sa Ioan Şişeştean, în 8 iunie anul 2000, de sărbătoarea Înălţării Domnului. Lucrările s-au desfăşurat în perioada 2000-2007, în timpul păstoririi preotului Ionică Cozmuţa (fiul preotului Ioan Cozmuţa din Şurdeşti), paroh între anii 1995-2006 şi a preotului Augustin Butica, administrator parohial din anul 2006, în timp ce protopop de Mănăştur era pr. Gheorghe Mihnea. Fondurile edificării lăcaşului de cult au fost obţinute, în cea mai mare parte, de la credincioşii greco-catolici din Cetăţele, precum şi de la alţi binefăcători, din ţară şi din străinătate. O parte consistentă a muncii din timpul lucrărilor de edificare a fost prestată de aceiaşi credincioşi greco-catolici din Cetăţele.

“Fie ca toţi cei care vor intra în această sfântă biserică să-şi găsească liniştea sufletească şi rostul în lume, prin preamărirea lui Dumnezeu cel întreit în Persoane, Tatăl, Fiul şi Spiritul Sfânt Amin” se spune în finalul Hrisovului aşezat la masa Sfântului Altar

În perioada 20-22 noiembrie 2009, în biserica parohială Cetatele cu hramul “Cuvioasa Paraschiva”, după o absenţă de peste 60 ani, s-a reînnodat tradiţia misiunilor poporale, la iniţiativa pr. Augustin Butica, administrator parohial, şi cu binecuvântarea Preasfinţitului Ioan Şişeştean, Episcop de Maramureş.La misiuni au participat şi credincioşi ai parohiilor greco-catolice învecinate: Şurdeşti, Dăneşti, Negreia şi Şişeşti.

Repere de istorie locala a satului Cetățele

Pentru a grabi desfiintarea natiunii romane si a sterge de pe harti toponimia romaneasca,se dau nume unguresti tuturor satelor si oraselor cu nume nemaghiare din Transilvania.Una din tehnicile folosite de regimul de ocupaţie pentru a maghiariza Transilvania a fost acela de a schimba numelor oraşelor şi satelor românești.

Interesant e că oricât a vrut oficialitatea ungurească să-i schimbe numele, încă de pe la 1411 dându-i numele de Gywrkefalwa (Gyorkefalva), ceea ce ar însemna în limba maghiară „satul Ghiurchii”, totuş aceşti cetăţeni au înfruntat timp de un jumătate de mileniu siluirea şi şi-au păstrat numele comunei lor de Cetăţele.

numele satului Cetățele de-a lungul timpului

CETĂŢELE. O comună mică de pe Fişculaş –numele ţinutului dintre Baia-Mare, Baia-Sprie şi râul Lăpuşului. Interesant e că oricât a vrut oficialitatea ungurească să-i schimbe numele, încă de pe la 1411 dându-i numele de Gywrkefalwa (Gyorkefalva), ceea ce ar însemna în limba maghiară „satul Ghiurchii”, totuş aceşti cetăţeni au înfruntat timp de un jumătate de mileniu siluirea şi şi-au păstrat numele comunei lor de Cetăţele. Nu este exclus ca, pe vremuri pierdute în negura istoriei, să fi fost pe dealurile deasupra acestei comune mai multe cetăţui, ceea ce cerea configuraţia locului artei militare de pe atunci. Presupunând o singură cetăţuie numai, într`un vârf de deal, aceasta domina cu vederea Valea Capnicului, a Lăpuşului şi toate delurelele, până la Baia-Mare şi Baia-Sprie. Iată dar ce mă face să cred că numirea acestei comune poartă într`însa şi istoria ei proprie. În 1411 a fost proprietatea lui Ştefan Lazarevici, voevodul Serbiei, iar la începutul veacului XVIII a fost a unei familii cu numele de Ciura (Ţiura). Antologion, 1745, popa Mihai Athanasievici tipograful Râmnicului: „Iată această carte o am cumpărat Costin Alexă din Cetăţele, din vidicul Baiasprii, cu 20 florinţi şi o au dat în biserică, în Cetăţele Dumnezăire, …şi iată că am luat acest mineiu şi (molitevnic) şi apostolu eu, Alexe şi-l las pe Gavrince Tanasie din Cetăţele să aibă gând de ele, să nu pieiă de ceva şi de clopot, au a fi răutate, sau acar de ce fel. Pomeneşte Dmne pre robul lu Dmzău Alexă, Maria şi pre lieş, Mărie, Simion, Mărică şi pre tot neamul lor. Amin. Anul Dnului 1753.
Pag. 37: „Athenaeum” Satu-Mare, (1938)

Lucrări de reparatii si restaurare a Bisericii de piatra „Sf. Paraschieva”.

Prin efortul credinciosilor din Cetatele s-a reusit finalizarea lucrarilor de reparatii si restaurare a Bisericii de piatra „Sf. Paraschieva”. Resfintirea lacasului de cult s-a facut prin rugaciunile P.S. Justin si ale unui sobor impresionant de preoti. 25 octombrie 2009 va ramane cu siguranta o zi memorabila pentru localnicii din satul Cetatele, comuna Sisesti. Asta pentru ca Biserica ortodoxa de piatra parca a reinviat. . Tocmai de aceea, dar si pentru ca localnicii din Cetatele stiu sa pretuiasca valorile autentice romanesti, s-a reusit, dupa mai multi ani, finalizarea lucrarilor de reparatii si restaurare a bisericii.  Trebuie subliniat faptul ca „99,9% din lucrarile de reparatii s-au facut din con¬tributia localnicilor”, iar pentru ca, ori de cate ori exista asemenea interventii este nevoie de o slujba de resfintire, oamenii din Cetatele au avut bucuria sa-l aiba in mijlocul lor pe P.S. Justin Sigheteanu, arhiereu vicar al Episcopiei Ortodoxe a Maramuresului si Satmarului. 

Pentru resfintirea bisericii s-au rugat, alaturi de Preasfintit, trei diaconi si noua preoti. P.S. Justin le-a explicat celor aproximativ 600 de credinciosi prezenti de ce sunt importante slujbele de resfintire: „Orice inoire care se face la biserica e urmata de o slujba de sfintire deoarece lucrarile de reparatii si restaurare sunt facute de oameni care nu au asupra lor darul preotiei. Asa ca orice inoire se incheie printr-o slujba de resfintire chemand din nou puterea si lucrarea si darul Prea Sfantului Duh, pentru ca sa reinoiasca si sa resfinteasca biserica. Asa cum Evanghelia spune ca era in Ierusalim sarbatoarea inoirii si a tarnosirii Templului, tot asa si noi, savarsim de 2000 de ani, dupa randuiala Sfintilor Parinti si a Sfintilor Apostoli, care au zidit biserici, altare”. Apoi, P.S. Justin a completat: „Iata ca dupa un efort deosebit pe care l-au depus credinciosii de aici din Cetatele, impreuna cu Pastorul lor, ne bucuram in aceasta zi de 25 octombrie sa fim partasi la implinirea si bucuria lor. Si se bucura si Dumnezeu, si se bucura si cerul, iar vremea aceasta pe care ne-a daruit-o Dumnezeu este tocmai pentru frumusetea sufleteasca a dumneavoastra, fata de atasamentul de dreapta noastra credinta si de Biserica noastra Ortodoxa”. Intr-adevar, tot ce s-a intamplat la resfintirea Bisericii de piatra din Cetatele a fost parca desprins dintr-o poveste, unde toate detaliile erau asezate parca in asa fel incat sa-ti dea senzatia de exaltare spirituala. Nucii batrani care isi scuturau frunzele printre razele de lumina, corul de teologi (trei dintre ei fiind chiar din aceeasi familie din Cetatele) si rugaciunile te faceau sa te simti cu mult mai aproape de Dumnezeu. Iar cand s-a ajuns la Cuvantul de Invatatura, concluziile parca au venit de la sine. P.S. Justin i-a indemnat pe oameni sa fie buni si le-a explicat cat este de importanta intelegerea si comuniunea pasnica intre religii. Fiecare comunitate are lipsurile si pro¬blemele ei, insa faptul ca sunt oameni care poarta si grija protejarii lacasurilor de cult demonstreaza ca Biserica Ortodoxa si frica de Dumnezeu au radacini extrem de puternice in satele maramuresene. Iar resfintirea din Cetatele este cel mai bun exemplu in acest sens.

                                                                     SURSA GRAIUL MARAMUREȘULUI

Din punct de vedere geografic localitatea Cetățele este situată între paralele 47°30ʹ și 47°30ʹ50ʺ latitudine nordică și meridianele 23°41ʹ20ʺ și 23°41ʹ45ʺ longitudine estică, învecinându-se la nord cu localitățile Dănești și Bontăieni, la est cu Șurdești, la sud cu localitatea Făurești, iar la vest cu localitățile Cărpiniș și Șindrești. Face parte din comuna ȘIȘEȘTI având c o suprafaţă de 181,99 ha şi o populaţie de 670 locuitori. După numărul de locuitori, Cetăţele aparţine categoriei satelor mijlocii. Deși atestată documentar la 1411, prin descoperirile arheologice și toponimiile locurilor, cu deplin temei se poate fixa data întemeierii localității cel mai devreme la 1350.

Etnografic, zona a fost inclusă de regulă în Ţara Chioarului, deşi particularităţiele ei de mai multe secole o individualizează ca nucleul cel mai autentic al „Fisculaşului”, domeniu rural ce presta activităţi conexe mineritului (nu cetăţii Chioarului), necesare pentru Administraţia minieră din zona Baia Mare-Baia Sprie.    Teritoriul comunei Sisesti a apartinut la rand: Cetății Chioarului, Comitatului Sătmarului, Judetului Solnoc-Dobaca, regiunii Baia Mare, iar azi Județului Maramureș

asezarea localității Cetățele (sau pă unde îi satu ista)

Localitatea Cetățele este așezată în partea sud-estică a Depresiunii Baia Mare, într-o zonă colinară, în partea sudică a munților Gutâi. La nord-est se află Masivul Mogoșa (1246 m), care cu înălțimea sa domină întreaga zonă. Se găsește la 2 km distanță de drumul județean, care face legătura între reședința județului și orașul Cavnic.