Clopotul cu galbeni din ”Poiană”

 Între Cetăţele şi Cărpiniş, o gospodărie izolată. Ne potolim setea, iar gazda ne însoţeşte o bucată de drum spre a ne arăta poteca spre Făureşti. Este Doru Herţa lu Găvrilă a lu Ionuţu lu Costăniuc. Face ce face omul şi tot la comori îi stă gândul. Este gata să jure cu mâna pe Biblie despre ce s-a întâmplat într-o zi din Primul Război Mondial. Sătenii din Cetăţele au umplut clopotul Bisericii vechi cu galbeni, l-au

îngropat în locul numit Poiană. Şi acum clopotul cu galbeni stă ascuns în pământ. În Postul Mare se curăţă banii, ard acolo în pământ şi scot o flacără albăstruie. Doru ştie şi alte locuri unde ar fi ascunse comori, ne

întreabă cum ar putea face rost de un detector cu care să găsească galbenii. Biserica cea veche din Cetăţele este acum în Bloaja.

            Mitruţ din Rus, cel pus mereu pe şotii, pentru că suntem pe lângă Cetăţele, ne recită ceva din folclorul local: „Nu sări, că ti hîi,/Şi nu-i cine te tomni./Este-o babă-n Cetăţele,/Ce tomneşte scule răle”

de Alec Portase 5 mai 2004.
P. S. Îl întreb pe tata  dacă știe ceva,dacă a auzit de la bătrâni de clopotul cu galbeni,dar îmi zice
că nu este așa ceva îngropat la noi în sat,dar știe că imediat după începerea războiului s-au ascuns clopotele ca să nu le confiște armata austro-ungară.(deci încă o legendă cu un sâmbure de adevăr).