Crucea de metal de pe măgură

După ce masivul Mogoşa îşi mai domoleşte abrupturile, aproape de baza dealurilor, lava o mai fi izbucnit o dată şi-a rămas încremenită sub forma unui ţugui. Este Dealul Măgura (altitudine 475 metri), care parcă ocroteşte cu înălţimea şi masivitatea lui satul de la poale, numit Cetăţele.

Urcând către vârful cel mai scund din cele 3 vârfuri ale măgurii vei întâlni o cale a crucii, această Cale reprezintă ultimul drum al Mântuitorului nostru pe acest pământ.După ce intri pe o deosebit de frumoasă poartă lucrată în stil maramureșean vei întâlni 14 cruci ”stațiuni„ fiecare fiind o etapă din

ultimul drum parcurs de Iisus Hristos înainte de a fi răstignit:

Starea 1:Isus este osândit la moarte
Starea 2:Isus ia Crucea pe umeri 
Starea 3: Isus cade întâia oară sub povara crucii
Starea 4: Isus o întâlneşte pe Maica sa îndurerată
Starea 5:Simon din Cirene îl ajută pe Isus să-şi ducă Crucea
 Starea 6: Veronica şterge faţa lui Isus cu o maramă
Starea 7:Isus cade a doua oară sub povara Crucii
Starea 8:Isus mângâie femeile care plâng
Starea 9:Isus cade a treia oară sub povara crucii
Starea 10:Isus este despuiat de hainele sale
Starea 11:Isus este răstignit pe cruce
Starea 12:Isus moare pe Cruce
Starea 13:Isus este luat jos de pe Cruce
Starea 14:Isus este înmormântat.

După ce ai parcurs această cale și vei continua să urci vei ajunge la o cruce mare,(APROXIMATIV 6 METRI DE LA BAZĂ), din metal amplasată pe cel mai putin semeț dintre cele 3 piscuri ale măgurii.De aici ai o bună vizibilitate asupra Depresiunii Baia Mare şi până în Cheile Someşului şi Munţii Codrului.

   

Comoara de la Pietricea

Bătrânii din Cetăţele, comuna Şişeşti, susţin şi astăzi că în locul numit Pietricea (o culme de deal aflată la hotarul dintre Cetăţele şi Bontăieni) există o comoară de aur, îngropată acolo încă de pe vremea barbarilor. Se spune că ar fi sub pământ o masă din aur, pe care se află un balaur din aur. Alţii spun că au aflat de la străbunicii lor că la Pietricea ar fi fost îngropată şi o cloşcă cu puii din aur.
Mihai Rogojan (72 de ani), un profesor de istorie pensionar, spune căîntre cele două războaie mondiale, pe vremea primarului Ţura Vasile, sătenii s-au mobilizat şi au plecat în căutarea comorii. Au tăiat dealul cu târnăcoape şi au făcut un şanţ lung şi adânc de aproximativ 10 metri. N-au apucat să găsească nimic, deoarece săpăturile au fost întrerupte de cel de-al Doilea Război Mondial.

• Proprietarul dealului: "Am moştenit pământul cu tot cu comoară"
Proprietarul pământului este Costin Costan, un localnic din Cetăţele, în vârstă de 80 de ani. Bătrânul se amuză atunci când este întrebat ce ar face dacă s-ar dovedi că pe pământul său ar exista, cu adevărat, vestita comoară. Spune că ori de câte ori merge la terenul său se gândeşte cu emoţie că în adâncuri zace nedescoperită cloşca cu puii de aur. 

Se vorbeşte că în satul Rus, comuna Dâmboviţa, pe vremuri, a existat un centru de prelucrare a materialelor neferoase. Este posibil ca obiectele din aur să fi fost ascunse la Pietricea în vremea invaziei barbarilor.
"Io am moştenit pământu’ de la bunicu’ meu şi el mi-o spus că mi-l dă cu tot cu comoara de aur, care este ascunsă undeva sub stâncile de piatră. Când mă gândesc că pe pământul meu ar putea fi descoperită o comoară, mă apucă tremurul. Noi n-am fi împotrivă să se reia săpăturile. Dar nu cred că atâta cât mai avem de trăit om apuca să vedem noi săpături arheologice în zonă. Ar trebui să acţioneze experţi, nu oameni care nu se pricep. O început sătenii să sape pe vremuri, dar n-o mai putut continua săpăturile din cauza războiului."
• Legenda comorilor ce ard
Octogenarul mai povesteşte că, în vremurile tinereţii, în fiecare noapte de Paşti, se ducea la Pietricea pentru a vedea unde se va aprinde focul magic. Era o tradiţie în zonă, o superstiţie cu care localnicii s-au hrănit spiritual din străbuni. Se spune că în noaptea Învierii se deschid cerurile şi ard comorile. "De fiecare dată am văzut focuri înspre Rus, nu la Pietricea cum m-aş fi aşteptat. M-am rugat să văd focul pe dealul nostru, dar niciodată nu s-a aprins nimic. Mai erau şi vlăjgani care aprindeau focul cu mâna lor, în batjocură", asigură ţăranul.

FERMA DIN CETĂȚELE

 Era vremea când fiecare mină trebuia sa aibă "gospodărie anexa". Minerii primeau o masa gratuita pe zi.
"Tata a fost numit șef de ferma la gospodăria anexa. La Cetățele. Era prima ferma. Tata era lacătuș mecanic, agricultor nativ și mare iubitor de flori. Un simplu salariat. Au ajuns la 1.600 de porci. Mai aveau și solarii, flori, legume. Chiar și un lac cu pește. O bijuterie".

Claudiu a muncit la ferma ca sa-si asigure banii pe timpul facultatii. Se ocupa de tratamentele animalelor. La Cetățele , avea mancarea asigurata si 500 de lei pe luna. din GRAIUL MARAMUREȘULUI

Pe urmele numelui satului

După ce masivul Mogoşa îşi mai domoleşte abrupturile, aproape de baza dealurilor, lava o mai fi izbucnit o dată şi-a rămas încremenită sub forma unui ţugui. Este Dealul Măgura (altitudine 475 metri), care parcă ocroteşte cu înălţimea şi masivitatea lui satul de la poale, numit Cetăţele.
Cunoscînd practicile din vechimea mileniilor, de a se face întărituri de apărare în locuri greu accesibile, cum ar fi vîrfurile ţuguiate, uşor poţi face legătura dintre numele satului şi Dealul Măgura. Oare pe acest vîrf de deal o fi fost cetate? Vîrful poate fi unul strategic, cu bună vizibilitate asupra Depresiunii Baia Mare şi pînă în Cheile Someşului şi Munţii Codrului. De calci cu pasul vîrful, eşti tentat să afli urme de şanţuri, aşa cum sînt pe alte vîrfuri unde se află ruine de cetăţi (Chioarului, Cheudului, Zynirului-Seini, de pe Valea Borcutului ş.a.). Nu, aici, pe Vîrful Măgura, nu s-au identificat urmele vreunei cetăţi. Şi, totuşi, numele satului, Cetăţele, nu poate veni decît de la substantivul “cetate”. Să fi fost aici o cetate atît de veche, încît nici arheologii n-au dat de vreo urmă?

Dar să mai rămînem olecuţă în preajma numelui satului...Profesorul Rogojan, preocupat de aflarea originilor satului natal, a umblat şi la toponime. A identificat nu mai puţin de 67 toponime, mai toate româneşti, cu excepţia a trei dintre ele. Toponime faine, care povestesc ele însele istoria locului. Am notat cîteva: Mociră (loc mocirlos), Rupturi (este pe-aproape, la Pietrice, o falie între stînci, ca un canion), Vizunii, Hotropi, Fundături. Alte toponime amintesc despre ocupaţiile sătenilor: Stanişte (loc de stînă), Grădini sau Răiuţ (locuri ca în rai, cu mulţi pomi fructiferi). Altele: Curături, Butruci, Clăiţă, Pivniţa Pintii. Unele toponime au poveşti frumoase în jurul lor. Zgleamăn este locul unde satenii au omorît un tîlhar. În vremuri de demult, o ceată de răufăcători atacau satul de-l prădau. Sătenii s-au strîns în număr mare de s-au luptat cu ei. Pe unul l-au omorît cu furcile, de-atunci locului spunîndu-i-se Zgleamăn. Un Zgleamăn este şi în Munţii Lăpuşului, pe culmea dintre Budeşti şi Băiuţ. Obiceiul este ca la Zgleamăn să se pună o cruce, iar trecătorii să adauge încă o piatră la grămada de pietre adunate în timp. Şi toponimul Valea Domnilor are o legendă frumoasă: o epidemie de ciumă secera băimărenii. În crezul popular, ciuma nu putea ucide în localitatea ce avea “cămeşa ciumii”. La Cetăţele, “cămeşa ciumii” era o vale, unde domnii din Baia Mare s-au ascuns de ciumă, scăpînd, astfel, cu viaţă.  Locul numit Huciul Babii este un teren din păşunea satului, numită Crăiesc. Pe cînd locul era acoperit cu spini, într-o toamnă, de Vinerea Mare (de Cuvioasa Paraschiva), o babă a plecat de la hramul bisericii spre casă. A prins-o noaptea rătăcită prin huciul de spini şi acolo a murit, în Huciul Babii.


Toponimele vin să arate vechimea satului, un sat românesc sută la sută. Asta deşi atestarea documentară a satului este la 1411, şi deşi actuala denumire a satului apare în documente la anul 1776, sub forma maghiarizată...Czetetzel sau Czurkafalu (satul lui Ţura, numele de familie dominant şi azi la Cetăţele). Profesorul Rogojan se întoarce iar la vîrful Măgura, cel cu aspect de cetate, mai ales că, chiar pe vîrf, sînt trei proeminenţe ca turnurile medievale ale unei cetăţi...

Cum se construia o casa în Cetățele

fotocopie din 1980 iar ca o corectare la titlu ar fi:Cum se construia o casa în Cetățele  în urmă cu un secol

 E iarnă ca în povești

Privit de sus, satul pare un tărâm de poveste. Copacii au capătat straie albe si pufoase. întinderea de zăpadă seamănă cu un ocean alb de nea. Casele adormite, mai dau din când în când un semn de viaţa prin fumul hornurilor ce se înalță mândru în văzduh.Natura pare amorțită, fiind trezită la viaţă de sunetul copiilor.Câte o pasăre rămasă rătăcită zboară în căutarea unui cuib mai călduros.La ferestrele caselor se zărește câte o luminiță multicoloră aducîndu-ți aminte de sărbători.

 

 Cu siguranţă aceasta e o iarna ca-n povești!!

imagini gif. din Cetățele

O frumoasă imagine gif(mișcătoare) din Cetățele

   si încă una

și mai două

                                                                                               

Clopotul cu galbeni din ”Poiană”

 Între Cetăţele şi Cărpiniş, o gospodărie izolată. Ne potolim setea, iar gazda ne însoţeşte o bucată de drum spre a ne arăta poteca spre Făureşti. Este Doru Herţa lu Găvrilă a lu Ionuţu lu Costăniuc. Face ce face omul şi tot la comori îi stă gândul. Este gata să jure cu mâna pe Biblie despre ce s-a întâmplat într-o zi din Primul Război Mondial. Sătenii din Cetăţele au umplut clopotul Bisericii vechi cu galbeni, l-au

îngropat în locul numit Poiană. Şi acum clopotul cu galbeni stă ascuns în pământ. În Postul Mare se curăţă banii, ard acolo în pământ şi scot o flacără albăstruie. Doru ştie şi alte locuri unde ar fi ascunse comori, ne

întreabă cum ar putea face rost de un detector cu care să găsească galbenii. Biserica cea veche din Cetăţele este acum în Bloaja.

            Mitruţ din Rus, cel pus mereu pe şotii, pentru că suntem pe lângă Cetăţele, ne recită ceva din folclorul local: „Nu sări, că ti hîi,/Şi nu-i cine te tomni./Este-o babă-n Cetăţele,/Ce tomneşte scule răle”

de Alec Portase 5 mai 2004.
P. S. Îl întreb pe tata  dacă știe ceva,dacă a auzit de la bătrâni de clopotul cu galbeni,dar îmi zice
că nu este așa ceva îngropat la noi în sat,dar știe că imediat după începerea războiului s-au ascuns clopotele ca să nu le confiște armata austro-ungară.(deci încă o legendă cu un sâmbure de adevăr).

La horincie

Pentru ca horinca să iasă bună poamele se culeg când îs coapte și pică jos,se pot și alea putrede dar să fie zemoase și nu uscate,apoi sa dărălesc(macină),cireșele,prunele se mai pun și întregi și se pun într-o bute sau cadă de lemn (mai nou au apărut și de plastic,am văzut la 500/1000litri,de vânzare în Baia Sprie).Dacă îi cald într-o luna două îs gata.monturile îs gata (bune de fiert) dacă când le guști îs bune ca și vinul și nu acre.
Dacă nu se fierb la timp își pierd tăria și nu mai iese horinca bună.
Când îs gata  “monturile” cum li se zice în Cetățele , sunt încărcate cu grija și duse la horincie cu ”oblonu”. Urmează apoi lemnele de foc, ca nu e ieftin sa faci horincă . Se umple căldarea cu monturi,dacă îs mai groase se toarnă o găleată două de apă, ca să poți învârti în ele,că dacă se leagă de cazan ai horincă afumată.
În Cetățele căldarile-s de aramă(cupru),că din astea iese horinca buna,(și nu din fier sau otel inoxidabil sau cine mai știe ce alte bazaconii) Păstă cazan să pune comânacu- acilea se strâng aburii cu tăria,păstă comânac vine puntea ,care-i tot din aramă și mere la răcitor cere îi încolăcit ca un șarpe (că unii îi zic și ”gândac”)și cufundat în apă,iar din răcitor iese o țede subțire din care cură ”susla”(în alte locuri i se zice mursa votca).
După ce să pune comânacu și puntea să lipește bine cu lut argilos fără pietre amestecat cu un pic de făină ca să nu iasă aburu.În căldare trebe să mesteci tot timpul să nu se lege(noroc cu electricitatea si cu motorașul din horincie care învârte el în locul nostru)
 Focul se face cu lemne uscate și nu trebe să fie prea tare că iese susla fierbinte și tulbure și nu-i bună horinca.
După ce a început susla a curge se mai potolește focul și din când în când se controlează,se umple un jumate de pahar care se aruncă pă comânacu si se aprinde.Trebe să ardă cu flacără albastră,dacă nu arde îi gata căldarea și numai iese tărie din ea.când îi gata căldarea desfaci cepu să curgă borhotul.
Când ăs fierte toate monturile se pune chistulașul(tistulaș),(se pune la fiert susla).
 La chistulaș focul trebe lăsat mai moale,ca horinca să curgă încet și să fie rece si limpede.
Prima dată cură arămnita,cam un litru care se pune separat că-i tare ca spirtu si are alt gust(se foloseste de leac),abia după aia iese horinca bună. Și horinca trebe controlată să țină ”mărjă”,trebe să ai grijă să nu curgă trincii păstă horincă că-i strică gustul.
Dacă horinca îi pe tare se poate stâpăra cu apă.Ce să mai zic doar...HAI NOROC.

Poreclele colective ale locuitorilor din satele comunei Șișești

Oficial, toți maramureșenii au un nume și unul sau doua prenume.
Neoficial, mai ales cei din mediul rural, au și un supranume sau o
poreclă, care deși nu-i trecuta-n buletin, bate detașat în materie de
notorietate numele și prenumele. Deși nu-i treaba ușoara sa găsești o
porecla de succes, care ulterior sa fie preluată de gura satului și
transmisa din generație în generație, maramureșenii nu duc lipsă de
inspirație la acest capitol. Ba, mai mult, pe lângă porecla de familie,
aproape toți s-au pricopsit și cu o poreclă colectivă.
Altfel spus,
locuitorii celor mai multe sate maramureșene au un nume care-i evidențiază
în zonă și care se referă la specificul satului respectiv. Aceste porecle
sunt cunoscute de toată lumea, inclusiv de autoritățile locale în zona Șișești poreclele localnicilor
sunt aproape oficiale,de le știe și primarul adică ;celor din Șișești  li se spune cai

cei din Dănești sunt gaiori

la  cei din Bontaieni li se spune sarcă

În Șurdești, lupi (li s-a spus foale înainte)

in Negreia li sespune huhurezi 

 in Plopiș oamenilor li se spune ciormani

la cei din Cetățele li se spune pupeze

În dex. la pupăză 

 1. Pasăre insectivoră migratoare, cu penaj pestriț, cu ciocul lung și curbat și cu o creastă de pene mari, portocalii, în vârful capului (Upupa epops). ◊ Expr. A-i merge (cuiva) gura ca pupăza = a vorbi mult, a fi flecar. A-i cânta (cuiva) pupăza = a-i merge rău, a nu avea noroc. 

(reg.) 2. (în forma: pupăzi) a flecări, a pălăvrăgi. 3. (refl.) a se îmbăta. 4. (refl.) a sta ridicat, a sta în sus; a se cocoța.5. (refl.) a se împopoțona, a se înzorzona 

oare care din cele 5  definiții date la pupăză e mai aproape de adevăr pentru porecla care au primit-o locuitorii din Cetățele?

”cimitirul de pe vârf”, timiteú

 pe poarta de la intrare în cimitir stă scris un mesaj adresat călătorilor care trec pe aici: Iubiți călători ce sunteți voi-azi-noi am fost ieri

          iar ce suntem noi azi voi și voi veți fi mâine                                                                        

 foto 1: poarta de la intrare
foto 2:  interiorul cimitirului

Monumentul Eroilor

Pe câmpurile de luptă din primul şi al doilea război mondial au căzut la datorie pentru întregirea neamului şi ai patriei zeci de fii ai satului consemnaţi cu numele pe acest monument ridicat în cinstea eroilor satului cetățele.

”Glorie eternă eroilor cazuți pe câmpul de luptă pentru libertatea și apărarea patriei”

Locuitorii satului au participat  alături de alţi maramureşeni,în anul 1596 ,la răscoala condusă de Gheorghe Crăciun, care a cuprins întreaga zonă a Băii Mari şi a Sighetului,împotriva autorităţilor de la aceea vreme.

În primăvara anului 1703 oameni din sat se alătură armatei lui Pintea. Multe orașe din nordul Transilvaniei,cad în mâna răzvrătiților.Armata lui Pintea trebuia să cucerească cetatea Baia(Baia Mare)
În luna august, orașul era sub asediu. În urma unei ambuscade, Pintea este împușcat mortal.
În anul 1717 fii ai satului se alătură oastei țărănești condusă de Todor Crăciun din Şurdeşti,, „fărtat” cu legendarul Pintea Viteazul (Grigore din Măgoaja) la luptele împotriva ultimelor năvăliri tătăreşti.

Trece Pintea. Ştiu cu toţii,

Dar nu toţi la fel o vreau,

Căci poterele şi grofii,

Pregătiţi de fugă stau.

Pandurii de la Ursoaia

Şi cu cei din Măgureni,

Au chemat în drum spre Baia

Feciorii din Bontăieni.

Mai veniră din Măgoaja,

Cetăţele şi Ruşor,

Din Dumbrava şi din Bloaja,

Mulţi ortaci în ajutor.

Cu vitejii din Cufoaia

Şi cu Todor din Şurdeşti,

Au venit să lupte-n Baia

Şi voinicii din Şişeşti.

De prin grohote şi jdeaburi,

Din Igniş şi Cărbunari,

Au sosit tilegi cu tunuri

Şi loitrare din Blidari.    fragment  din poezia „PINTEA” scrisă de  Ioan A. Ţura

Sfanta Parascheva ocrotitoare a Moldovei și a satului Cetățele

Sfanta Parascheva , Paraschiva  ,„Sfânta Vineri” este cea mai cunoscuta dintre toti sfintii ale caror moaste se afla in tara noastra. Sfanta Cuvioasa Parascheva s-a nascut in secolul al XI-lea, in satul Epivat din Tracia. Sfâ

nta Parascheva este cunoscuta ca ocrotitoare a Moldovei, moastele sale fiind păstrate în Catedrala Mitropolitana din Iasi.

Ziua ei de pomenire este 14 octombrie,fiind totodată și hramul satului sau „Vinerea mare”cum îi mai zic localnicii la această zi importantă pentru obștea satului.

Prima biserică care s-a construit în Cetățele  la mijlocul secolului XVII-lea,era făcută din lemn de stejar

 în stilul specific Maramureșului, având hramul Cuvioasa Parascheva,bisericuța din lemn a fost vândută în satul Rogoz, iar de aici a fost dusă în satul Bloaja.Sătenii construiesc o altă biserică mai mare, de piatra cu turnul din lemn pe care o finalizează după cum se poate vedea pe inscripția de la intrare in 1794 având  același hram  „Cuvioasa Parascheva”.Nu se știu motivele pentru care locuitorii satului au ales-o ca ocrotitoare a satului pe sf.Paraschiva,care era mai cunoscută in Moldova decât in Transilvania,se poate s-o fii ales pentru a-și reafirma legătura cu cei de același neam dar despărțiți 

de soartă(Cetățele fiind în acea perioadă în componența imperiului AUSTRO-UNGAR). 

RUGACIUNE catre Sfanta Parascheva

Doamne Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce ai zis si s-a facut toata faptura, nu intoarce fata Ta de la noi pacatosii ca sa nu vina asupra-ne mania cea groaznica si infricosatoare a durerilor, care este rodul pacatelor noastre, ce in toata ziua, nenumarate, cu nesocotinta le savarsim. Noi suntem pacatosi, netrebnici si plini de rautate; iar Tu esti izvorul vietii si al milostivirii. Nu ne lasa, Doamne ! Nu trece rugaciunea noastra a pacatosilor, nici ne rasplati noua dupa nelegiuirile noastre, ci pentru ca nu suntem vrednici a castiga milostivirea prin sarguinta cea de toate zilele, daruieste-ne-o Tu ca un indurat mult-Milostiv.

Doamne, pentru rugaciunile Cuvioasei Maicii noastre Parascheva, daruieste-ne noua sanatate si viata ferita de toata rautatea si ne intareste cu Duhul Tau(Spiritul Tău) cel stapanitor, ca din adincul inimilor, cu bucurie sa slavim preasfant numele Tau in veci. Amin

Intru tine, Maica, cu osardie s-a mantuit cel dupa chip, ca luand Crucea, ai urmat lui Hristos si lucrand ai invatat sa nu se uite la trup, caci este trecator, ci sa poarte grija de suflet, de lucrul cel nemuritor

Cetățele în Harta Iosefină a Comitatului Sătmar, 1782-85

Nume din hartă     Nume actual                               nume maghiar                               

Baifalu =                     Dăneşti =                                      Bajfalu, Balkfalva

Dobrowicza=       Dumbrăviţa=                             Szakállasdombó, Dombó

Gyurkafalu=    Cetăţele=                                Györkefalva, Györkefalu

Magyar Kekes=       Unguraş =                                  Magyarkékes

Oroszfalu=               Rus=                                            Kékesoroszfalu, Oroszfalu

Ponteu  =              Bontăieni [Bontăeni]=           Pusztatelek

Szurgyefalu=         Șurdeşti [Surdeşti]=                   Dióshalom, Sürgyefalu

Tökes=                Groși =                                      Tőkésbánya, Tőkés

Garbonaz=     Cărbunari [Cărbunariu]=           Kővárfüred, Füred, Garbonác=             

Sendryesty=        Şindreşti [Sindreşti, ]=           Felsősándorfalu, Sándorfalu

pentru a se observa mai bine detaliile de pe harta am suprapus peste denumirile localităților scrise cu litere de mână,  caractere de tipar.

Rocile rezultate în urma activității vulcanice în zona satului Cetăţele

În zona localităţilor Dăneşti-Cetăţele s-a desfăşurat o activitate vulcanică mai deosebită cu caracter acid, care a dat naştere unui relief caracteristic de mici măguri ascuţite . Rocile vulcanice de aici alcătuiesc complexul dacitic de Dăneşti-Cetăţele, constituit din dacitele cu piroxeni și hornblendă de Piatra Roşie – Cetăţele şi dacitele/riolitele cu cuarţ, biotit, hornblendă şi piroxeni de Dăneşti (11,5 milioane de ani). ,,Dacitul face parte din categoria rocilor magmatice. El are structură cristalină fină, de culoare cenușie albăstruie cu nuanțe până la brun. Dacitul este o rocă vulcanică care conține ca. 65% bioxid de siliciu. Roca se formează prin răcirea rapidă a magmei vâscoase care are o temperatură între 800 - 900 °C” FOTO diferite tipuri de dacit.

Rocile cu alunit din V. Măgurii.Sunt roci albe, brecioase cu mult opal utilizate în unele ţări ca sursă de aluminiu (în ţările care nu dispun de bauxită). Rocile sunt un indicator pentru mineralizaţii auro-argentifere epitermale .Alunitul este un sulfat de aluminiu şi potasiu KAl3(SO4)2(OH)6 rar întâlnit în Munţii Gutâi (se mai cunoaşte doar pe V. Brada la Negreşti Oaş şi V. Săpâncioara la Săpânţa)

FOTO,Rocă cu alunit

sistemul devălmaş in cetățele

Sistemul devălmaş...se pare ca in trecut in cetățele funcționa un tip de sistem devălmaş adaptat specificului localitatii. În cazul acestui sistem, pământurile defrişate, scoase prin eforturile gospodăriei din spaţiul pădurii şi introduse în circuitul agricol sunt pământuri în proprietate privată a gospodăriei, în timp ce pădurile sunt proprietatea colectivă a întregului sat, cu drept de uzufruct pentru gospodăriile componente sistem devălmaş. În acest spaţiu al proprietăţii comunitare a avut loc expansiunea rurală. De altfel şi în prezent au existat două forme de proprietate, cu un regim juridic distinct: proprietatea comunitară şi proprietatea privată a gospodăriilor. Proprietatea comunitară este formată din următoarele componente:

1. pădurea satului, aflată în regim de composesorat, adică cu drept de uzufruct pentru toţi locuitorii (evident în perioada comunistă şi în cea post-comunistă tăierea copacilor este reglementată de instituţiile silvice, însă dincolo de această reglementare modernă, „pădurea satului” este proprietate comunitară); 2.păşunea comunală, imaşul, .Imaşurile sunt folosite devălmaş de către toate gospodăriile satului. Imaşurile sunt folosite pentru păşunatul exclusiv al animalelor mari (vitele şi caii). 3. pământurile bisericii, folosite uzufructar de către preotul aflat în exerciţiu. Ele sunt numite „cleje”, de la „ecclesia” .

foto.1 imasul igălău foto 2 măgura

Școala din Cetățele

Școala din Cetățele ca institutie de invățământ în cladire de sine stătătoare,apare menționată pentru prima dată în 1914 în „Şematismul veneratului cler al Diecezei Greco-catolice române de Gherla pe anul 1914„școala fiind terminata de construit in anul 1909

„Gyorkefalu (Cetăţele). Bis.de zid, cu hramul S. Paraschiva, edif. a. 1790. Şcoala de zid. Şcolari de toate zilele 75, de rep. 37. Cantor: Gavril Pop. Învăţător: Aureliu Cotuţiu.” salile de clasă având bănci de lemn,elevii folosiind la scris „tablita de ardezie“, la care trebuie adaugat „condeiul“ sau „tibisirul“, unealta de scris pe respectiva tablita, de care isi mai amintesc, astazi, doar cei trecuti de 70 de ani„toţi copiii din clasa I, aveau o tăbliţă neagră de ardezie, cu două feţe, una cu linii şi cealaltă cu pătrăţele, pe care puteau scrie atât literele cât şi cifrele. De rama tăbliţei era legată o sfoară de vreo 15 – 20 de centimetri de care atârna un condei de ardezie pentru scris"griflu",şi un burete de şters, de culoare galbenă”, pentru ca, imediat dupa reforma invatamântului din 1948 (nu stiu daca va fi fost un efect al acesteia), s-a renuntat, treptat, la aceste anacronice „echipamente“ de scris, trecându-se la caiete si creioane, pentru ca in clasele mai mari sa se utilizeze tocul de scris si calimara cu cerneala,

Învățământul in Cetățele - făcut și înainte de construirea scolii de preot sau diac în biserică:

1867 Cetăţele, Gyorkefalu, locuitori.452din care rom.449, fili. CETATIELE (Györkefalu.) Bas. de pétra in onórea S. Paraschivei. Scolarii 12, umbla la scóla in Par. Matre. Depart. dela Matre 1 óra. - Cantore: Georgiu Popu în 1898 numarul elevilor este 32 ca in anul 1900 sa ajunga la 40,în anul 1906 avem primul învatător: Aureliu Cotuţiu care preda arimetica si citirea,de religie ocupându-se: Cantorul Gavril Pop,numărul elevilor ajungând la 60.

Scrierea chirilică

Timp de multe veacuri, poporul român vorbind o limbă romanică a folosit limba slavonă bisericească, influenţată de dialectele slavei vii (medio-bulgară, rusă apuseană şi sârbă), limbă care a predominat în biserică la curţile domnitorilor şi ale boierilor din Moldova şi Ţara Românească, precum şi la românii din Transilvaniei. Pe crucile de piatră din cimitirul satului Cetăţele,se păstrează incă scrierea chirilică.(sec. XVIII-XIX) Чєтъцєʌє =,,Cetăţele scris cu litere chirilice” 







 Rugăciunea Tatăl nostru în alfabetul chirilic, datând din jurul anului 1850. Transliterare: „Tatăl nostru, carele ’ești în ceriuri, sfințascăse numele tău: Vie înpărățiia ta: Fie voia ta, pre cum în ceriu, și pre pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele, dăneo noao astăzi: Și ne iartă noao datoriile noastre pre cum și noi ’ertăm datornicilor noștri: Și nu ne duce pre noi în ispită, ci ne izbăveaște de cel rău. Că a ta iaste înpărățiia, și Putearea, și mărirea în veaci, amin.”

masa moșilor

·„Masa moşilor”sec. XVI masa este realizata din lespezi de de piatra lucrate manual,fiind locul de adunare al bătrînilor satului.