imagini gif. din Cetățele

O frumoasă imagine gif(mișcătoare) din Cetățele

   si încă una

și mai două

                                                                                               

Clopotul cu galbeni din ”Poiană”

 Între Cetăţele şi Cărpiniş, o gospodărie izolată. Ne potolim setea, iar gazda ne însoţeşte o bucată de drum spre a ne arăta poteca spre Făureşti. Este Doru Herţa lu Găvrilă a lu Ionuţu lu Costăniuc. Face ce face omul şi tot la comori îi stă gândul. Este gata să jure cu mâna pe Biblie despre ce s-a întâmplat într-o zi din Primul Război Mondial. Sătenii din Cetăţele au umplut clopotul Bisericii vechi cu galbeni, l-au

îngropat în locul numit Poiană. Şi acum clopotul cu galbeni stă ascuns în pământ. În Postul Mare se curăţă banii, ard acolo în pământ şi scot o flacără albăstruie. Doru ştie şi alte locuri unde ar fi ascunse comori, ne

întreabă cum ar putea face rost de un detector cu care să găsească galbenii. Biserica cea veche din Cetăţele este acum în Bloaja.

            Mitruţ din Rus, cel pus mereu pe şotii, pentru că suntem pe lângă Cetăţele, ne recită ceva din folclorul local: „Nu sări, că ti hîi,/Şi nu-i cine te tomni./Este-o babă-n Cetăţele,/Ce tomneşte scule răle”

de Alec Portase 5 mai 2004.
P. S. Îl întreb pe tata  dacă știe ceva,dacă a auzit de la bătrâni de clopotul cu galbeni,dar îmi zice
că nu este așa ceva îngropat la noi în sat,dar știe că imediat după începerea războiului s-au ascuns clopotele ca să nu le confiște armata austro-ungară.(deci încă o legendă cu un sâmbure de adevăr).

La horincie

Pentru ca horinca să iasă bună poamele se culeg când îs coapte și pică jos,se pot și alea putrede dar să fie zemoase și nu uscate,apoi sa dărălesc(macină),cireșele,prunele se mai pun și întregi și se pun într-o bute sau cadă de lemn (mai nou au apărut și de plastic,am văzut la 500/1000litri,de vânzare în Baia Sprie).Dacă îi cald într-o luna două îs gata.monturile îs gata (bune de fiert) dacă când le guști îs bune ca și vinul și nu acre.
Dacă nu se fierb la timp își pierd tăria și nu mai iese horinca bună.
Când îs gata  “monturile” cum li se zice în Cetățele , sunt încărcate cu grija și duse la horincie cu ”oblonu”. Urmează apoi lemnele de foc, ca nu e ieftin sa faci horincă . Se umple căldarea cu monturi,dacă îs mai groase se toarnă o găleată două de apă, ca să poți învârti în ele,că dacă se leagă de cazan ai horincă afumată.
În Cetățele căldarile-s de aramă(cupru),că din astea iese horinca buna,(și nu din fier sau otel inoxidabil sau cine mai știe ce alte bazaconii) Păstă cazan să pune comânacu- acilea se strâng aburii cu tăria,păstă comânac vine puntea ,care-i tot din aramă și mere la răcitor cere îi încolăcit ca un șarpe (că unii îi zic și ”gândac”)și cufundat în apă,iar din răcitor iese o țede subțire din care cură ”susla”(în alte locuri i se zice mursa votca).
După ce să pune comânacu și puntea să lipește bine cu lut argilos fără pietre amestecat cu un pic de făină ca să nu iasă aburu.În căldare trebe să mesteci tot timpul să nu se lege(noroc cu electricitatea si cu motorașul din horincie care învârte el în locul nostru)
 Focul se face cu lemne uscate și nu trebe să fie prea tare că iese susla fierbinte și tulbure și nu-i bună horinca.
După ce a început susla a curge se mai potolește focul și din când în când se controlează,se umple un jumate de pahar care se aruncă pă comânacu si se aprinde.Trebe să ardă cu flacără albastră,dacă nu arde îi gata căldarea și numai iese tărie din ea.când îi gata căldarea desfaci cepu să curgă borhotul.
Când ăs fierte toate monturile se pune chistulașul(tistulaș),(se pune la fiert susla).
 La chistulaș focul trebe lăsat mai moale,ca horinca să curgă încet și să fie rece si limpede.
Prima dată cură arămnita,cam un litru care se pune separat că-i tare ca spirtu si are alt gust(se foloseste de leac),abia după aia iese horinca bună. Și horinca trebe controlată să țină ”mărjă”,trebe să ai grijă să nu curgă trincii păstă horincă că-i strică gustul.
Dacă horinca îi pe tare se poate stâpăra cu apă.Ce să mai zic doar...HAI NOROC.

Poreclele colective ale locuitorilor din satele comunei Șișești

Oficial, toți maramureșenii au un nume și unul sau doua prenume.
Neoficial, mai ales cei din mediul rural, au și un supranume sau o
poreclă, care deși nu-i trecuta-n buletin, bate detașat în materie de
notorietate numele și prenumele. Deși nu-i treaba ușoara sa găsești o
porecla de succes, care ulterior sa fie preluată de gura satului și
transmisa din generație în generație, maramureșenii nu duc lipsă de
inspirație la acest capitol. Ba, mai mult, pe lângă porecla de familie,
aproape toți s-au pricopsit și cu o poreclă colectivă.
Altfel spus,
locuitorii celor mai multe sate maramureșene au un nume care-i evidențiază
în zonă și care se referă la specificul satului respectiv. Aceste porecle
sunt cunoscute de toată lumea, inclusiv de autoritățile locale în zona Șișești poreclele localnicilor
sunt aproape oficiale,de le știe și primarul adică ;celor din Șișești  li se spune cai

cei din Dănești sunt gaiori

la  cei din Bontaieni li se spune sarcă

În Șurdești, lupi (li s-a spus foale înainte)

in Negreia li sespune huhurezi 

 in Plopiș oamenilor li se spune ciormani

la cei din Cetățele li se spune pupeze

În dex. la pupăză 

 1. Pasăre insectivoră migratoare, cu penaj pestriț, cu ciocul lung și curbat și cu o creastă de pene mari, portocalii, în vârful capului (Upupa epops). ◊ Expr. A-i merge (cuiva) gura ca pupăza = a vorbi mult, a fi flecar. A-i cânta (cuiva) pupăza = a-i merge rău, a nu avea noroc. 

(reg.) 2. (în forma: pupăzi) a flecări, a pălăvrăgi. 3. (refl.) a se îmbăta. 4. (refl.) a sta ridicat, a sta în sus; a se cocoța.5. (refl.) a se împopoțona, a se înzorzona 

oare care din cele 5  definiții date la pupăză e mai aproape de adevăr pentru porecla care au primit-o locuitorii din Cetățele?

”cimitirul de pe vârf”, timiteú

 pe poarta de la intrare în cimitir stă scris un mesaj adresat călătorilor care trec pe aici: Iubiți călători ce sunteți voi-azi-noi am fost ieri

          iar ce suntem noi azi voi și voi veți fi mâine                                                                        

 foto 1: poarta de la intrare
foto 2:  interiorul cimitirului

Monumentul Eroilor

Pe câmpurile de luptă din primul şi al doilea război mondial au căzut la datorie pentru întregirea neamului şi ai patriei zeci de fii ai satului consemnaţi cu numele pe acest monument ridicat în cinstea eroilor satului cetățele.

”Glorie eternă eroilor cazuți pe câmpul de luptă pentru libertatea și apărarea patriei”

Locuitorii satului au participat  alături de alţi maramureşeni,în anul 1596 ,la răscoala condusă de Gheorghe Crăciun, care a cuprins întreaga zonă a Băii Mari şi a Sighetului,împotriva autorităţilor de la aceea vreme.

În primăvara anului 1703 oameni din sat se alătură armatei lui Pintea. Multe orașe din nordul Transilvaniei,cad în mâna răzvrătiților.Armata lui Pintea trebuia să cucerească cetatea Baia(Baia Mare)
În luna august, orașul era sub asediu. În urma unei ambuscade, Pintea este împușcat mortal.
În anul 1717 fii ai satului se alătură oastei țărănești condusă de Todor Crăciun din Şurdeşti,, „fărtat” cu legendarul Pintea Viteazul (Grigore din Măgoaja) la luptele împotriva ultimelor năvăliri tătăreşti.

Trece Pintea. Ştiu cu toţii,

Dar nu toţi la fel o vreau,

Căci poterele şi grofii,

Pregătiţi de fugă stau.

Pandurii de la Ursoaia

Şi cu cei din Măgureni,

Au chemat în drum spre Baia

Feciorii din Bontăieni.

Mai veniră din Măgoaja,

Cetăţele şi Ruşor,

Din Dumbrava şi din Bloaja,

Mulţi ortaci în ajutor.

Cu vitejii din Cufoaia

Şi cu Todor din Şurdeşti,

Au venit să lupte-n Baia

Şi voinicii din Şişeşti.

De prin grohote şi jdeaburi,

Din Igniş şi Cărbunari,

Au sosit tilegi cu tunuri

Şi loitrare din Blidari.    fragment  din poezia „PINTEA” scrisă de  Ioan A. Ţura

Sfanta Parascheva ocrotitoare a Moldovei și a satului Cetățele

Sfanta Parascheva , Paraschiva  ,„Sfânta Vineri” este cea mai cunoscuta dintre toti sfintii ale caror moaste se afla in tara noastra. Sfanta Cuvioasa Parascheva s-a nascut in secolul al XI-lea, in satul Epivat din Tracia. Sfâ

nta Parascheva este cunoscuta ca ocrotitoare a Moldovei, moastele sale fiind păstrate în Catedrala Mitropolitana din Iasi.

Ziua ei de pomenire este 14 octombrie,fiind totodată și hramul satului sau „Vinerea mare”cum îi mai zic localnicii la această zi importantă pentru obștea satului.

Prima biserică care s-a construit în Cetățele  la mijlocul secolului XVII-lea,era făcută din lemn de stejar

 în stilul specific Maramureșului, având hramul Cuvioasa Parascheva,bisericuța din lemn a fost vândută în satul Rogoz, iar de aici a fost dusă în satul Bloaja.Sătenii construiesc o altă biserică mai mare, de piatra cu turnul din lemn pe care o finalizează după cum se poate vedea pe inscripția de la intrare in 1794 având  același hram  „Cuvioasa Parascheva”.Nu se știu motivele pentru care locuitorii satului au ales-o ca ocrotitoare a satului pe sf.Paraschiva,care era mai cunoscută in Moldova decât in Transilvania,se poate s-o fii ales pentru a-și reafirma legătura cu cei de același neam dar despărțiți 

de soartă(Cetățele fiind în acea perioadă în componența imperiului AUSTRO-UNGAR). 

RUGACIUNE catre Sfanta Parascheva

Doamne Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce ai zis si s-a facut toata faptura, nu intoarce fata Ta de la noi pacatosii ca sa nu vina asupra-ne mania cea groaznica si infricosatoare a durerilor, care este rodul pacatelor noastre, ce in toata ziua, nenumarate, cu nesocotinta le savarsim. Noi suntem pacatosi, netrebnici si plini de rautate; iar Tu esti izvorul vietii si al milostivirii. Nu ne lasa, Doamne ! Nu trece rugaciunea noastra a pacatosilor, nici ne rasplati noua dupa nelegiuirile noastre, ci pentru ca nu suntem vrednici a castiga milostivirea prin sarguinta cea de toate zilele, daruieste-ne-o Tu ca un indurat mult-Milostiv.

Doamne, pentru rugaciunile Cuvioasei Maicii noastre Parascheva, daruieste-ne noua sanatate si viata ferita de toata rautatea si ne intareste cu Duhul Tau(Spiritul Tău) cel stapanitor, ca din adincul inimilor, cu bucurie sa slavim preasfant numele Tau in veci. Amin

Intru tine, Maica, cu osardie s-a mantuit cel dupa chip, ca luand Crucea, ai urmat lui Hristos si lucrand ai invatat sa nu se uite la trup, caci este trecator, ci sa poarte grija de suflet, de lucrul cel nemuritor

Cetățele în Harta Iosefină a Comitatului Sătmar, 1782-85

Nume din hartă     Nume actual                               nume maghiar                               

Baifalu =                     Dăneşti =                                      Bajfalu, Balkfalva

Dobrowicza=       Dumbrăviţa=                             Szakállasdombó, Dombó

Gyurkafalu=    Cetăţele=                                Györkefalva, Györkefalu

Magyar Kekes=       Unguraş =                                  Magyarkékes

Oroszfalu=               Rus=                                            Kékesoroszfalu, Oroszfalu

Ponteu  =              Bontăieni [Bontăeni]=           Pusztatelek

Szurgyefalu=         Șurdeşti [Surdeşti]=                   Dióshalom, Sürgyefalu

Tökes=                Groși =                                      Tőkésbánya, Tőkés

Garbonaz=     Cărbunari [Cărbunariu]=           Kővárfüred, Füred, Garbonác=             

Sendryesty=        Şindreşti [Sindreşti, ]=           Felsősándorfalu, Sándorfalu

pentru a se observa mai bine detaliile de pe harta am suprapus peste denumirile localităților scrise cu litere de mână,  caractere de tipar.

Rocile rezultate în urma activității vulcanice în zona satului Cetăţele

În zona localităţilor Dăneşti-Cetăţele s-a desfăşurat o activitate vulcanică mai deosebită cu caracter acid, care a dat naştere unui relief caracteristic de mici măguri ascuţite . Rocile vulcanice de aici alcătuiesc complexul dacitic de Dăneşti-Cetăţele, constituit din dacitele cu piroxeni și hornblendă de Piatra Roşie – Cetăţele şi dacitele/riolitele cu cuarţ, biotit, hornblendă şi piroxeni de Dăneşti (11,5 milioane de ani). ,,Dacitul face parte din categoria rocilor magmatice. El are structură cristalină fină, de culoare cenușie albăstruie cu nuanțe până la brun. Dacitul este o rocă vulcanică care conține ca. 65% bioxid de siliciu. Roca se formează prin răcirea rapidă a magmei vâscoase care are o temperatură între 800 - 900 °C” FOTO diferite tipuri de dacit.

Rocile cu alunit din V. Măgurii.Sunt roci albe, brecioase cu mult opal utilizate în unele ţări ca sursă de aluminiu (în ţările care nu dispun de bauxită). Rocile sunt un indicator pentru mineralizaţii auro-argentifere epitermale .Alunitul este un sulfat de aluminiu şi potasiu KAl3(SO4)2(OH)6 rar întâlnit în Munţii Gutâi (se mai cunoaşte doar pe V. Brada la Negreşti Oaş şi V. Săpâncioara la Săpânţa)

FOTO,Rocă cu alunit

sistemul devălmaş in cetățele

Sistemul devălmaş...se pare ca in trecut in cetățele funcționa un tip de sistem devălmaş adaptat specificului localitatii. În cazul acestui sistem, pământurile defrişate, scoase prin eforturile gospodăriei din spaţiul pădurii şi introduse în circuitul agricol sunt pământuri în proprietate privată a gospodăriei, în timp ce pădurile sunt proprietatea colectivă a întregului sat, cu drept de uzufruct pentru gospodăriile componente sistem devălmaş. În acest spaţiu al proprietăţii comunitare a avut loc expansiunea rurală. De altfel şi în prezent au existat două forme de proprietate, cu un regim juridic distinct: proprietatea comunitară şi proprietatea privată a gospodăriilor. Proprietatea comunitară este formată din următoarele componente:

1. pădurea satului, aflată în regim de composesorat, adică cu drept de uzufruct pentru toţi locuitorii (evident în perioada comunistă şi în cea post-comunistă tăierea copacilor este reglementată de instituţiile silvice, însă dincolo de această reglementare modernă, „pădurea satului” este proprietate comunitară); 2.păşunea comunală, imaşul, .Imaşurile sunt folosite devălmaş de către toate gospodăriile satului. Imaşurile sunt folosite pentru păşunatul exclusiv al animalelor mari (vitele şi caii). 3. pământurile bisericii, folosite uzufructar de către preotul aflat în exerciţiu. Ele sunt numite „cleje”, de la „ecclesia” .

foto.1 imasul igălău foto 2 măgura

Școala din Cetățele

Școala din Cetățele ca institutie de invățământ în cladire de sine stătătoare,apare menționată pentru prima dată în 1914 în „Şematismul veneratului cler al Diecezei Greco-catolice române de Gherla pe anul 1914„școala fiind terminata de construit in anul 1909

„Gyorkefalu (Cetăţele). Bis.de zid, cu hramul S. Paraschiva, edif. a. 1790. Şcoala de zid. Şcolari de toate zilele 75, de rep. 37. Cantor: Gavril Pop. Învăţător: Aureliu Cotuţiu.” salile de clasă având bănci de lemn,elevii folosiind la scris „tablita de ardezie“, la care trebuie adaugat „condeiul“ sau „tibisirul“, unealta de scris pe respectiva tablita, de care isi mai amintesc, astazi, doar cei trecuti de 70 de ani„toţi copiii din clasa I, aveau o tăbliţă neagră de ardezie, cu două feţe, una cu linii şi cealaltă cu pătrăţele, pe care puteau scrie atât literele cât şi cifrele. De rama tăbliţei era legată o sfoară de vreo 15 – 20 de centimetri de care atârna un condei de ardezie pentru scris"griflu",şi un burete de şters, de culoare galbenă”, pentru ca, imediat dupa reforma invatamântului din 1948 (nu stiu daca va fi fost un efect al acesteia), s-a renuntat, treptat, la aceste anacronice „echipamente“ de scris, trecându-se la caiete si creioane, pentru ca in clasele mai mari sa se utilizeze tocul de scris si calimara cu cerneala,

Învățământul in Cetățele - făcut și înainte de construirea scolii de preot sau diac în biserică:

1867 Cetăţele, Gyorkefalu, locuitori.452din care rom.449, fili. CETATIELE (Györkefalu.) Bas. de pétra in onórea S. Paraschivei. Scolarii 12, umbla la scóla in Par. Matre. Depart. dela Matre 1 óra. - Cantore: Georgiu Popu în 1898 numarul elevilor este 32 ca in anul 1900 sa ajunga la 40,în anul 1906 avem primul învatător: Aureliu Cotuţiu care preda arimetica si citirea,de religie ocupându-se: Cantorul Gavril Pop,numărul elevilor ajungând la 60.

Scrierea chirilică

Timp de multe veacuri, poporul român vorbind o limbă romanică a folosit limba slavonă bisericească, influenţată de dialectele slavei vii (medio-bulgară, rusă apuseană şi sârbă), limbă care a predominat în biserică la curţile domnitorilor şi ale boierilor din Moldova şi Ţara Românească, precum şi la românii din Transilvaniei. Pe crucile de piatră din cimitirul satului Cetăţele,se păstrează incă scrierea chirilică.(sec. XVIII-XIX) Чєтъцєʌє =,,Cetăţele scris cu litere chirilice” 







 Rugăciunea Tatăl nostru în alfabetul chirilic, datând din jurul anului 1850. Transliterare: „Tatăl nostru, carele ’ești în ceriuri, sfințascăse numele tău: Vie înpărățiia ta: Fie voia ta, pre cum în ceriu, și pre pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele, dăneo noao astăzi: Și ne iartă noao datoriile noastre pre cum și noi ’ertăm datornicilor noștri: Și nu ne duce pre noi în ispită, ci ne izbăveaște de cel rău. Că a ta iaste înpărățiia, și Putearea, și mărirea în veaci, amin.”

masa moșilor

·„Masa moşilor”sec. XVI masa este realizata din lespezi de de piatra lucrate manual,fiind locul de adunare al bătrînilor satului.

Clopotniţa din lemn sec. XIX

Clopotele sunt parte integranta a cultului crestin, inca din cele mai vechi timpuri. Alaturi de toaca de lemn, cu diversele ei forme, in cultul crestin se mai intrebuinteaza, ca instrument de instiintare a inceputului slujbelor sau de marcare a unor momente importante din cadrul lor, si clopotele. Clopotele bisericii dau timpului o masura liturgica, umplandu-l de rost. Tragerea clopotelor face pe om sa iasa din randuiala cotidiana, intr-o realitate mai presus de aceea care cade sub simturi.Clopotele au fost folosite inca din cele mai vechi timpuri, atat pentru a anunta bucuria si rugaciunea, cat si necazul si primejdia

Trebuie sa aducem la cunostinta oamenilor invatatura crestina. N-a auzit nimeni bataia clopotelor? Clopotele nu bat niciodata pentru amuzament. Ci bat pentru ceva de natura sufleteasca, care ne atrage atentia: Cheama viii, plange mortii, imprastie viforele! Imprastie dracii si trasnetele.

"Toti cei care pot auzi glasul lor in zi si in noapte, sa se impartaseasca de sfintenia sfintilor." Clopotele se bat la diverse momente din timpul unei zile liturgice, fie in combinatie cu toaca si de regula dupa baterea acesteia, fie singure. Batutul clopotelor se face, ca si toaca, la inceputul slujbelor importante si la unele momente de seama din cadrul acestora, la slujba de seara, la miezul noptii, de dimineata, la inceputul Sfintei Liturghii, ca si la unele ierurgii. Clopotele se mai intrebuinteaza si pentru a marca anumite evenimente sau intamplari din viata credinciosilor sau a obstii crestine: adormirea in Domnul a unui crestin, cand ele suna prelung, rar si tanguios; in caz de incendii, razboaie sau revolutii ori alte evenimente deosebite, calamitati, inundatii, grindina, cand ele bat precipitat si alarmant. Rostul acestora, amintit in cele de mai sus, poate fi rezumat astfel: cheama credinciosii la slujbele dumnezeiesti, exprima bucuria trimfatoare a Bisericii si slujbelor sale dumnezeiesti, informeaza pe cei ce nu sunt in Biserica, despre momentele importante ale slujbelor. Se crede ca diavolul starneste furtuni pe care clopotele le pot imprastia. Crestinii trageau clopotele imediat cum auzeau tunete. Clopotele mai au si alte intrebuintari: mobilizari ale obstii pentru adunare, refugiere, rascoala, revolutie; marcari de intervale orare; inscaunari la domnie sau numiri in functii; avertizari de furtuna si vreme rea ; orienteaza pe cei rataciti, pe vreme rea; alunga daunatori precum animale de prada, sau pasari si insecte. Putem spune, cu oarecare retinere, ca tragerea clopotelor este una dintre primele modalitati de comunicare in masa a unor vesti.

Biserica de piatră „Sf. Paraschieva”

Biserica actuală, în care se slujește, datează din 1794, după cum rezultă din inscripția de la intrare și este inclusă pe lista bisericilor monument-istoric, aflându-se într-o stare foarte bună de conservare, păstrând hramul „Cuvioasa Parascheva”. Corpul bisericii este realizat din piatră brută, iar turnul este din lemn. Zidurile sunt groase atingând dimensiunea de 90 cm și acoperișul este cu o învelitoare din draniță (șindrilă).

Prin efortul credinciosilor din Cetatele s-a reusit finalizarea lucrarilor de reparatii si restaurare a Bisericii de piatra „Sf. Paraschieva”. Resfintirea lacasului de cult s-a facut prin rugaciunile P.S. Justin si ale unui sobor impresionant de preoti. 25 octombrie 2009 va ramane cu siguranta o zi memorabila pentru localnicii din satul Cetatele, comuna Sisesti. Asta pentru ca Biserica ortodoxa de piatra parca a reinviat. Lacasul de cult cu hramul „Sf. Paraschieva” a fost ridicat in 1794, si este inclus in categoria monumentelor istorice cu greutate pentru Maramures.

Tocmai de aceea, dar si pentru ca localnicii din Cetatele stiu sa pretuiasca valorile autentice romanesti, s-a reusit, dupa mai multi ani, finalizarea lucrarilor de reparatii si restaurare a bisericii. „S-au facut lucrari pe exterior, interior, s-au repictat anumite portiuni respectand pictura iconostasului. S-a mers pe linia veche. Iconostasul este practic cea mai mare valoare. Si se pare ca-i mai vechi decat biserica in sine, pentru ca din unele informatii se pare ca a fost in biserica veche. Inainte era in sat o biserica de lemn, iar iconostasul a fost mutat in biserica de piatra, cu acoperis de lemn. Zidurile sunt de piatra, iar acoperisul, turnul si toata partea de sus sunt lucrate in lemn de stejar. Acum am reusit sa o acoperim din nou cu dranita”,
ne-a spus preotul din Cetatele, George Lupse.

Piesa cea mai valorosă o reprezintă catapeteasma (iconostasul) realizat din lemn de tei, sculptat, traforat și pictat; iconostasul are la bază 6,6 m iar înălțimea de 6 m. După cum rezultă din inscripția chirilică de pe icoana de pe prestol, iconostasul este opera artistului Ștefan Zugravul care o semnează la 1785.

Ștefan Zugravul. S-a născut la Şişeşti, localitate situată pe vechiul domeniu al Fisculaşului, în care a trăit întreaga sa viaţă, fapt menţionat cu consecvenţă pe lucrările sale. Acest meşter remarcabil în arta reprezentării Dumnezeirii prin icoană, este în acelaşi timp şi un harnic mânuitor al condeiului, de la care s-au păstrat manuscrise de trebuinţă sfintelor biserici. A activat la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea, în ţinutul din jurul oraşului Baia Mare şi în zona Chioarului, realizând pictura murală, icoane şi iconostase la bisericile din Posta (1781), Şurdeşti (1783), Şişeşti – biserica veche din lemn (1785), Cetăţele (1785), Baia Mare – capela Racolţa (1790-1800), Baia Sprie (1798), Tăuţii de Sus (1810) şi Plopiş (1811). Sub aspect stilistic şi tematic, lucrările sale sunt o sinteză locală a artei bizantine, sub influenţa elementelor de nuanţă renascentist-barocă. Compoziţiile picturale sunt marcate de influenţe ale artei apusene, manifestând preocupare pentru redarea formelor şi a volumelor prin lumini, umbre şi tonuri de culoare. Personajele biblice sunt redate în manieră naturalistă, reflectând cunoaşterea de către autor a literaturii patristice şi hagiografice. Icoanele sunt încadrate de decoraţiuni sculptate, dintre care cel mai des întâlnit este motivul viţei de vie, simbol cu conţinut euharistic.
foto icoană purtând semnătura luiȘtefan Zugravul

Biserica greco-catolică din satul Cetăţele

Precum stă scris şi în Hrisovul aşezat la masa Sfîntului Altar, temelia bisericii greco-catolice din satul Cetăţele a fost pusă de Preasfinţia Sa Ioan Şişeştean, în 8 iunie anul 2000, de sărbătoarea Înălţării Domnului. Lucrările s-au desfăşurat în perioada 2000-2007, în timpul păstoririi preotului Ionică Cozmuţa (fiul preotului Ioan Cozmuţa din Şurdeşti), paroh între anii 1995-2006 şi a preotului Augustin Butica, administrator parohial din anul 2006, în timp ce protopop de Mănăştur era pr. Gheorghe Mihnea. Fondurile edificării lăcaşului de cult au fost obţinute, în cea mai mare parte, de la credincioşii greco-catolici din Cetăţele, precum şi de la alţi binefăcători, din ţară şi din străinătate. O parte consistentă a muncii din timpul lucrărilor de edificare a fost prestată de aceiaşi credincioşi greco-catolici din Cetăţele.

“Fie ca toţi cei care vor intra în această sfântă biserică să-şi găsească liniştea sufletească şi rostul în lume, prin preamărirea lui Dumnezeu cel întreit în Persoane, Tatăl, Fiul şi Spiritul Sfânt Amin” se spune în finalul Hrisovului aşezat la masa Sfântului Altar

În perioada 20-22 noiembrie 2009, în biserica parohială Cetatele cu hramul “Cuvioasa Paraschiva”, după o absenţă de peste 60 ani, s-a reînnodat tradiţia misiunilor poporale, la iniţiativa pr. Augustin Butica, administrator parohial, şi cu binecuvântarea Preasfinţitului Ioan Şişeştean, Episcop de Maramureş.La misiuni au participat şi credincioşi ai parohiilor greco-catolice învecinate: Şurdeşti, Dăneşti, Negreia şi Şişeşti.

Repere de istorie locala a satului Cetățele

Pentru a grabi desfiintarea natiunii romane si a sterge de pe harti toponimia romaneasca,se dau nume unguresti tuturor satelor si oraselor cu nume nemaghiare din Transilvania.Una din tehnicile folosite de regimul de ocupaţie pentru a maghiariza Transilvania a fost acela de a schimba numelor oraşelor şi satelor românești.

Interesant e că oricât a vrut oficialitatea ungurească să-i schimbe numele, încă de pe la 1411 dându-i numele de Gywrkefalwa (Gyorkefalva), ceea ce ar însemna în limba maghiară „satul Ghiurchii”, totuş aceşti cetăţeni au înfruntat timp de un jumătate de mileniu siluirea şi şi-au păstrat numele comunei lor de Cetăţele.

numele satului Cetățele de-a lungul timpului

CETĂŢELE. O comună mică de pe Fişculaş –numele ţinutului dintre Baia-Mare, Baia-Sprie şi râul Lăpuşului. Interesant e că oricât a vrut oficialitatea ungurească să-i schimbe numele, încă de pe la 1411 dându-i numele de Gywrkefalwa (Gyorkefalva), ceea ce ar însemna în limba maghiară „satul Ghiurchii”, totuş aceşti cetăţeni au înfruntat timp de un jumătate de mileniu siluirea şi şi-au păstrat numele comunei lor de Cetăţele. Nu este exclus ca, pe vremuri pierdute în negura istoriei, să fi fost pe dealurile deasupra acestei comune mai multe cetăţui, ceea ce cerea configuraţia locului artei militare de pe atunci. Presupunând o singură cetăţuie numai, într`un vârf de deal, aceasta domina cu vederea Valea Capnicului, a Lăpuşului şi toate delurelele, până la Baia-Mare şi Baia-Sprie. Iată dar ce mă face să cred că numirea acestei comune poartă într`însa şi istoria ei proprie. În 1411 a fost proprietatea lui Ştefan Lazarevici, voevodul Serbiei, iar la începutul veacului XVIII a fost a unei familii cu numele de Ciura (Ţiura). Antologion, 1745, popa Mihai Athanasievici tipograful Râmnicului: „Iată această carte o am cumpărat Costin Alexă din Cetăţele, din vidicul Baiasprii, cu 20 florinţi şi o au dat în biserică, în Cetăţele Dumnezăire, …şi iată că am luat acest mineiu şi (molitevnic) şi apostolu eu, Alexe şi-l las pe Gavrince Tanasie din Cetăţele să aibă gând de ele, să nu pieiă de ceva şi de clopot, au a fi răutate, sau acar de ce fel. Pomeneşte Dmne pre robul lu Dmzău Alexă, Maria şi pre lieş, Mărie, Simion, Mărică şi pre tot neamul lor. Amin. Anul Dnului 1753.
Pag. 37: „Athenaeum” Satu-Mare, (1938)

Lucrări de reparatii si restaurare a Bisericii de piatra „Sf. Paraschieva”.

Prin efortul credinciosilor din Cetatele s-a reusit finalizarea lucrarilor de reparatii si restaurare a Bisericii de piatra „Sf. Paraschieva”. Resfintirea lacasului de cult s-a facut prin rugaciunile P.S. Justin si ale unui sobor impresionant de preoti. 25 octombrie 2009 va ramane cu siguranta o zi memorabila pentru localnicii din satul Cetatele, comuna Sisesti. Asta pentru ca Biserica ortodoxa de piatra parca a reinviat. . Tocmai de aceea, dar si pentru ca localnicii din Cetatele stiu sa pretuiasca valorile autentice romanesti, s-a reusit, dupa mai multi ani, finalizarea lucrarilor de reparatii si restaurare a bisericii.  Trebuie subliniat faptul ca „99,9% din lucrarile de reparatii s-au facut din con¬tributia localnicilor”, iar pentru ca, ori de cate ori exista asemenea interventii este nevoie de o slujba de resfintire, oamenii din Cetatele au avut bucuria sa-l aiba in mijlocul lor pe P.S. Justin Sigheteanu, arhiereu vicar al Episcopiei Ortodoxe a Maramuresului si Satmarului. 

Pentru resfintirea bisericii s-au rugat, alaturi de Preasfintit, trei diaconi si noua preoti. P.S. Justin le-a explicat celor aproximativ 600 de credinciosi prezenti de ce sunt importante slujbele de resfintire: „Orice inoire care se face la biserica e urmata de o slujba de sfintire deoarece lucrarile de reparatii si restaurare sunt facute de oameni care nu au asupra lor darul preotiei. Asa ca orice inoire se incheie printr-o slujba de resfintire chemand din nou puterea si lucrarea si darul Prea Sfantului Duh, pentru ca sa reinoiasca si sa resfinteasca biserica. Asa cum Evanghelia spune ca era in Ierusalim sarbatoarea inoirii si a tarnosirii Templului, tot asa si noi, savarsim de 2000 de ani, dupa randuiala Sfintilor Parinti si a Sfintilor Apostoli, care au zidit biserici, altare”. Apoi, P.S. Justin a completat: „Iata ca dupa un efort deosebit pe care l-au depus credinciosii de aici din Cetatele, impreuna cu Pastorul lor, ne bucuram in aceasta zi de 25 octombrie sa fim partasi la implinirea si bucuria lor. Si se bucura si Dumnezeu, si se bucura si cerul, iar vremea aceasta pe care ne-a daruit-o Dumnezeu este tocmai pentru frumusetea sufleteasca a dumneavoastra, fata de atasamentul de dreapta noastra credinta si de Biserica noastra Ortodoxa”. Intr-adevar, tot ce s-a intamplat la resfintirea Bisericii de piatra din Cetatele a fost parca desprins dintr-o poveste, unde toate detaliile erau asezate parca in asa fel incat sa-ti dea senzatia de exaltare spirituala. Nucii batrani care isi scuturau frunzele printre razele de lumina, corul de teologi (trei dintre ei fiind chiar din aceeasi familie din Cetatele) si rugaciunile te faceau sa te simti cu mult mai aproape de Dumnezeu. Iar cand s-a ajuns la Cuvantul de Invatatura, concluziile parca au venit de la sine. P.S. Justin i-a indemnat pe oameni sa fie buni si le-a explicat cat este de importanta intelegerea si comuniunea pasnica intre religii. Fiecare comunitate are lipsurile si pro¬blemele ei, insa faptul ca sunt oameni care poarta si grija protejarii lacasurilor de cult demonstreaza ca Biserica Ortodoxa si frica de Dumnezeu au radacini extrem de puternice in satele maramuresene. Iar resfintirea din Cetatele este cel mai bun exemplu in acest sens.

                                                                     SURSA GRAIUL MARAMUREȘULUI